COPIII DUNEI-recenzie
„Copiii Dunei” de Frank Herbert,
publicată în 1976 reprezintă a 3-a carte din saga „Dune”, ea fiind inițial sfârșitul acesteia.
Prin intermediul cărților ce au
precedat-o, cititorii au asistat la dezvoltarea unui sistem politic,
întemeiarea unei religii, fervoarea acesteia, și manipularea geneticii ,toate
acestea, și multe altele atingând apogeul în acest roman.
După ascensiunea la putere a lui
Paul din „Dune”, și decăderea acestuia în „Mântuitorul Dunei”, Alia,sora sa, va
dobândi titlul de regentă, în absența lui Paul,până la maturizarea copiilor lui.
Plecarea sa înfățișată la sfârșitul cărții a doua se datorează morții iubitei
sale în timpul nașterii, Paul, fiind copleșit de acesta, decide să plece în
crudul deșert al Arrakisului, neechipat, pentru a-și găsi sfărșitul.
Evenimentele prezentate se petrec
la aproape un deceniu de la dispariția marelui conducător, ceea ce
înseamnă că cei doi gemeni, Leto II și Ghanima, viitorii urmași la tron, au
zece ani.
La acest moment, Arrakis a
devenit capitala imperiului. Totodata, planul lui Liet Kynes, planetologul
fremen, ce constă în schimbarea condițiilor dure de trai de pe Dune a început
să dea rezultate, deșertul înverzindu-se. Aceste două lucruri declanșează un
proces de modernizare și o schimbare în obiceiurile și mentalitatea oamenilor,
ce poate fi văzut ca fiind contradictoriu cu cultura acestora, stârnind anumite
conflicte. Planeta se schimbă, și multe alte lucruri odată cu ea.
Această carte dezvoltă, și pune
mult accentul pe conceptul de „prenăscuți”. Aceștia fiind copii ce posedă toate
amintirile strămoșilor lor, putând interacționa cu aceste personalități
prezente în conștientul lor. Dobândirea tuturor acestor cunoștiințe și
experiențe de când se nasc le ia acestor copii șansa de a avea parte de orice
fel de copilărie. Acest lucru se datorează administrării mamei a unui derivat
al melanjului pe timpul sarcinii. Asta va duce la o viață pe parcursul căreia,
aceștia se află într-o continuă luptă cu aceste voci pentru a nu prelua cumva
controlul asupra lor. Alia ,precum și Leto, și Ghanima, sunt „prenăscuți” astfel
toți trei au potențialul de a obține și capacitatea de preștiință pe care a avut-o
Paul, dar pentru asta va trebui să experimenteze și mai mult cu melanjul, lucru
care le va împuternici celelalte memorii, Aliei fiindu-i deja din ce în ce mai
greu să li se împotrivească.
Situația Aliei este pur și simplu
tristă, fiind văzută de ceilalți ca o abominație pe tot parcursul vieții ei, dotorită
unui lucru asupra căruia nu a avut niciun fel de control. După plecarea Doamnei
Jessica, odată cu dispariția lui Paul, aceasta este lăsată singură într-un loc
în are este criticată la fiecare pas, fiind însarcinată cu o mare
responsabilitate, aceea de a conduce imperiul și de a le purta de grijă celor
doi gemeni, fiindu-i alături numai vocile din capul ei.
Dintr-un punct de vedere
exterior, plecarea lui Paul rezultă într-o stabilitate a imperiului mai scăzută,
moment oportun pentru nașterea unor noi comploturi împotriva Atreizilor.
Acest Univers gravitează în jurul
melanjului, prin urmare, cine controlează melanjul deține controlul asupra
lumii. Înverzirea deșertului și schimbarea climei pune în pericol această
industrie. Arrakis reprezenta mediul ideal pentru viermii de nisip,
producătorii melanjului, datorita acestui climat deșertic, care a început să se
schimbe. Pentru a remedia situația, cei doi gemeni creează un plan elaborat
care presupune ca Leto să obțină capacitatea de „prestiință” și să calce pe
urmele tatălui său, în favoarea surorii lui. Datorită acestui lucru avem ocazia
sa revizităm anumite evenimente prin care Paul a trecut la începutul călătoriei
sale, dar de data aceasta, prin intermediul lui Leto. Spre deosebire de tatăl
său ce este mânat de dorința de a răzbuna moartea ducelui, el o face pentru a-și
salva imperiul, dar mai ales pentru a-și proteja sora, un motiv mai
semnificativ, care dă profunzime personajului. De asemenea, datorită plecării
lui Paul, multe îndatoriri ale acestuia pică asupra lui Leto, care are tăria de
caracter de a le duce până la capăt cunoscând consecințele de care tatăl său a
ales să se ferescă prin singurul act care i-ar fi scuzat retragerea.
Aș vrea să mentionez că, această viziune asupra situației o poți avea doar în urma citirii acestei cărți, celelalte
nedând vreodată de înteles că plecarea lui Paul s-a datorat acestui lucru. Toate
aceste motive alternative își fac apariția strict în a treia carte, celelalte
neavând goluri, nedând impresia că ideeile prezentate au nevioe să fie
dezvoltate. Cu citirea fiecărei cărți din aceasta serie, comprehensiunea conflictului
și a universului crește într-un mod liniar.
Pentru mine, într-o carte, cel
mai mult contează personajele, și cum am mai spus, n-am putut să empatizez
neapărat cu Paul pe parcursul celor doua cărți de până acum, dar dintr-un
anumit motiv, mi-a plăcut mult mai mult de Leto. Modul acesta al lui de a fi
mult mai îndrăzneț, ce probabil se datorează amalgamului de
personalități prezente în mintea sa de doar zece ani, în comparație cu Paul ce era
reprezentat ca fiind mult mai calculat în luarea deciziilor, aduce un plus
întregii povești.
Având în vedere că scriu aceste
recenzii după terminarea întregii serii a lui Frank Herbert, pot spune cu
fermitate că aceasta este cartea mea preferată, și sunt destul de sigură ca părerea
mea nu se va schimba nici dupa ce voi termina și cele mai noi adiții la saga
„Dune”scrise de fiul acestuia.
„Copiii Dunei” pune capăt unei ere
al acestui univers SF, lucrurile urmând să se schimbe în volumele publicate mai
târziu. Acestea fiind spuse, cartea asta aduce povestea la următorul nivel, cititorul
având ocazia să descopere și să înțeleaga anumite lucruri, care nici nu știa că
mai pot fi întelese. Totul se conturează și prinde formă, sfârșitul fiind
spectaculos, dar și conclusiv pentru toate cele întâmplate până acum. Cred că
dacă ai citit prima carte ar trebui să continui seria măcar până în acest
punct.
Comentarii
Trimiteți un comentariu