ÎMPĂRATUL-ZEU AL DUNEI-Recenzie carte
„Împăratul-Zeu
al Dunei” publicat în 1981 este un roman SF al scriitorului Frank Herbert, al
patrulea din seria „Dune”.
După ce, la sfârșitul cărții a treia, Leto își începe
metamorfoza cu viermii de nisip și își revendică poziția cuvenită, aceea de
Împărat al Universului, poate începe să-și pună în aplicare planul, văzut cu
ajutorul preștiinței, ce va conduce omenirea pe „Poteca de aur”.
Acțiunea acestei cărți este situată 3500 de ani mai târziu,
Leto, acum aducând mai mult cu un vierme de nisip decât cu o ființă umană,
rămânându-i numai fața și niște mâini relativ omenești atașate de un corp de
vierme.
Acesta își folosește preștiința și propria religie, acum înfățisând
creatura venerată se proclamă singur zeu, astfel deținând o putere și un control
suprem asupra Universului știut. Un alt lucru care are un raport foarte mare în
puterea dobândită este faptul că a ajuns să fie singura ființă ce deține
monopolul asupra melanjului, astfel și celelalte mari puteri, ce oricum au
decăzut mult dotorită tiraniei lui Leto, îi sunt supuse pe deplin lui. La
momentul de față singurul melanj existent este cel din rezervele lui, iar
acesta nici nu mai este produs din cauza schimbării climatice a Arrakisului ce nu
mai este de mult o planetă deșertică, vegetația fiind prezentă la tot pasul.
Programul implementat de Leto constă într-un regim totalitar
de tip comunist unde nimeni nu are mai mult decât strictul necesar. Astfel Herbert
continuă să exploreze puterea, politica, și evoluția societății umane, ducând
conceptele întâlnite până acum la un următorul nivel. Acest lucru rezultă în
crearea unui univers distopic, privit din puctul de vedere al conducătorului și
al întemeietorului, ce are mai mult rolul de a specula în privința unui posibil
viitor, față de cărțile de pâna acum, ce criticau societatea actuală.
Explică de
ce tiranii consideră că este necesar să devină tirani, în lipsa unui instict, și
bazat strict pe cunoștiințe.
„Poteca de Aur” este intitulată „singura cale de supraviețuire
a omenirii”, astfel, funcția ei fiind nobilă, Leto o impune prin intermediul
fricii și al forței brute, scopul scuzând mijloacele.
Toate aceste lucruri nu îi sunt la îndemână lui Leto care,
chiar dacă și-a sacrificat corpul și mortalitatea, este în continuare capabil
de sentimente umane, însă acesta știe că trebuie să ducă această povară,
precum și aceea de a vedea toate persoanele dragi pierind în jurul lui, pentru
un bine ce va urma. Acestea sunt lucrurile de care s-a ferit Paul.
Cu toate astea, pe parcursul cărți nu este mentionat ce este
evitat prin această metodă, ci doar că asta este soluția.
În această carte autorul a decis să experimenteze cu un nou tip
de roman, acesta punând în special accentul pe conflictul interior prin care
trece Leto, creând un personaj complex și bine definit, întreaga intrigă a cărții
gravitând în jurul lui, ci nu în jurul societății ca până acum.
Deasemenea, cititorul are parte de o poveste romantica între Leto și o fată pe nume Hwi Noree, prin intermediul căruia este înfățișată
o altă sursă de suferință pentru acesta, datorită lipsei unui corp omenesc de
partea lui, și lipsa imortalității de partea ei.
Acest tip de aprofundare a
personajelor și a relațiilor dintre ele este o nouă adiție bine venită la cărțile
din această serie, pe care eu, personal, am apreciat-o.
Frank Herbert a reușit să facă un personaj nemuritor,
atotștiutor și invincibil să pară uman și credibil.
Eu aș cataloga acest roman ca o scurtă perioadă, cea finală
în era tiranului Leto al II-lea, o extensie a cărții a treia.
Din cauză că se bazează predominant pe protagonist și nu pe
acțiune, nu mi se pare că în această carte aveansează foarte mult firul narativ, cel puțin nu la fel de mult ca în „Copiii Dunei”.
La nivel stilistic, romanul este predominat de citate și
monologuri interioare ale protagonistului, la un nivel nemaiîntâlnit în saga
„Dune”. Acest lucru se datorează pe de-o parte modului în care acest roman a
fost scris: primul manuscris fiind aproape în întregime la persoana întâi, fiind ulterior
modificat.
Una dintre originile citatelor prezente la începutul
fiecărui capitol este acest manuscris, astfel tot ce are ca sursă, în carte,
„jurnalele furate” provine de aici.
În opinia mea, „Împăratul-Zeu al Dunei” reprezintă o bună continuare
a unei serii ce părea că s-a sfârșit, noua abordare a autorului deschizând
multe porți pentru ce va urma.
nota 4/5
Poate vrei să citești și:
Comentarii
Trimiteți un comentariu