SANDWORMS OF DUNE-Recenzie carte
„Sandworms of Dune” este un roman ștințifico-fantastic, scris de Brian Herbert și Kevin J. Anderson, a doua carte din cele două scrise de ei pentru a finaliza seria originală „Dune” de Frank Herbert. La fel ca „Hunters of Dune”, este bazată pe o schiță lasată în urmă de Frank Herbert înainte de moartea sa.
Acțiunea acestei cărți se petrece la 20 de ani dupa evadarea
non-navei de pe planeta canonicatului, pasagerii acesteia căutând în continuare
o planetă care să le devină casă. Duncan încă își folosește preștiința pentru a
nu fi prinși de cei doi bătrâni misterioși ce-i bântuie gândurile, acum știuți
ca Omnius și Erasmus.
Omnius este un robot
înteligent ce a reușit să scape Jihadului Butlerian, un război împotriva mașinilor
petrecut cu mii de ani în urmă, și care continuă să încerce să preia controlul
Universului. Erasmus posedă, deasemeanea, inteligență artificială hrănindu-și
mintea de-a lungul milenilor cu o mulțime de minți omenești pe carea le-a
acumulat, scopul lui fiind înțelegerea speciei umane, cât și această iprevizibilitate
ce caracterizează omul. Perechea deține o armată numereoasă de „dansatori-față”
ce sunt deja infiltrați în toate grupările omenești rămase.
„Kralizec”-ul, „bătalia de la sfârșitul timpului”, se
apropie într-o maniera iminentă, și are de a face cu găsirea „Kwisatz
Haderach”-ului final.
Firul narativ al cărții gravitează în jurul faptului că în
momentul de față există doi posibili „Kwisatz Haderach”, Paul, ghola-ul de pe
non-novă, și Paolo, un alt ghola cu același materialul genetic, ce se află în
posesia lui Omnius, și posibila bătălie dintre cei doi.
Cu toate că sfărșitul romanului anterior părea promițător
datorită marii dezvăluiri cu care se sfârșește, această nouă carte nu intra
direct în subiect, autorii decizând să nu se axeze pe principalul fir narativ și
să se îndrepte direct spre punctul culminant în favoarea altor întâmplări ce nu
sunt la fel de relevante și doar măresc numărul de pagini.
Având în vedere că multe elemente ale acestor două cărți sunt
introduse de cei doi autori în seriile de cărți ce premerg saga originala, este
greu de crezut că acesta este sfărșitul pe care Frank Herbert la vizualizat
pentru „Dune”, dar nu vom putea știi niciodată.
Nu pot spune că această carte nu mi-a plăcut, la sfârșit am
avut acea senzație de bine pe care ti-o dă sfârșitul fericit al unei cărți, și
după ce am fost alături de aceste personaje pe parcursul a 8 volome pot spune
că mă bucuram pentru ele, circumstanțele acestui deznodământ fiind din toate
punctele de vedere mulțumitoare.
Totodată este de apreciat că acestă carte nu lasă nicio
problemă apărută pe parcursul celorlalte precedente nerezolvată, având un
sfârșit coclusiv, complex și ingenios și, din punctul meu de vedere,
satisfăcător pentru ce-i ce l-au așteptat. Și acest roman a reușit să mă
surprindă, la sfarsit urmând o dezvăluire și mai mare decât cea de la sfârșitul
volumului „Hunters of Dune”.
Din păcate, am observat că există anumite discrepanțe între
aceste două cărți ale lui Brian Herbert și Kevin J. Anderson și ideile din
seria originală.
În primul rând,Frank Herbert s-a bazat tot timpul pe
oglindirea și criticarea societații și a problemelor acesteia prin prezentarea
efectelor pe care religia si modul de guvernare le au asupra Universului SF pe
care l-a creat. Cei doi autori au preluat doar suprafața poveștii, adaptând
personajele și evenimentele dar niciodată atingand profunzimea scrierilor
originale.
În al doilea rând, povestea celor doi este construită mult
mai mult după un tipar clasic, fiind bazată pe anumite clișee des întâlnite. Mi
se pare că riscurile pe care și le-au asumat sunt minime, spre deosebire de
Frank Herbert ce experimentează mult mai mult, de exemplu alegând să își omoare
protagonistul la sfârșitul cărții a doua.
În concluzie, „Sandworms of Dune” nu este o carte rea și
apreciez punctul în care a ajuns Universul Dune la finalul acesteia, poate doar
este pusa în umbră prin comparația cu seria originală.
nota 3/5
Poate vrei să citești și:
Comentarii
Trimiteți un comentariu